Studii de caz



GDF SUEZ Energy România, cu un portofoliu de peste 1,3 milioane de clienţi ocupă poziţii de lider al pieţei de distribuţie şi furnizare a gazelor naturale precum şi în domeniul serviciilor asociate  instalaţiilor de gaze naturale. În 2009, GDF SUEZ Energy România a intrat pe piaţa furnizării de energie electrică pentru clienţii business.

Ambiţia GDF SUEZ Energy România este de a deveni un actor de referinţă pe piaţa energetică românească, recunoscut pentru calitatea serviciilor oferite clienţilor săi şi pentru durabilitatea relaţiilor stabilite cu partenerii de interes (autorităţi locale, furnizori, lideri de opinie, mass-media etc).

Provocarea
În 2010, GDF SUEZ Energy România şi-a propus să continue proiectul de dezvoltare managerială pe care îl derula deja de câţiva ani, GDF SUEZ Energy România Management Academy, transformându-l într-un program mai eficient, mai flexibil şi cu costuri mai reduse, dar păstrând calitatea conţinutului.

Soluţia Enovate
Enovate a propus trecerea Academiei de management în format blended learning, prin crearea unei aplicaţii personalizate, în parteneriat cu BRIDGE2THINK şi Harvard Business Publishing şi prin training periodic de facilitare a aplicării cunoştinţelor.

Acţiunile strategice ale companiei au fost susţinute în planul învăţării prin resurse teoretice şi programe practice interactive specifice fiecărei acţiuni de business.

Enovate a inclus în aplicaţia realizată programul Harvard ManageMentor v. 10 ca bază solidă pentru dezvoltarea competenţelor esenţiale de management şi leadership şi a recomandat întâlniri facilitate şi sesiuni de coaching pentru garantarea aplicării conceptelor învăţate. Academia are în prezent 120 de participanţi.


« inapoi